Polițiștii din Breaza s-au sesizat din oficiu și investighează împrejurările în care s-a produs accidentul de pe str. Republicii.
Accidentul a avut loc sâmbătă, pe 10 ianuarie.
„Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un conducător auto de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un arbore aflat în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să îi fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
CSO Tricolorul Breaza a creionat programul iernii. Reunire pe 12 ianuarie
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto cu caracter ilustrativ


