Potrivit ISU Prahova, un accident rutier s-a produs, vineri, pe Centura de Vest a municipiului Ploiești. Sunt implicate patru autoturisme în care se aflau, în total, 18 persoane.
*********************
UPDATE: În urma evaluării efectuate la locul evenimentului rutier, nouă persoane (dintre care doi copii), cu traumatisme ușoare, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
*********************
Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, o ambulanță SMURD pentru transport victime multiple și, în sprijin, două ambulanțe SAJ Prahova.
Din informațiile primite până acum, a fost vorba despre o tamponare în care au fost implicate 4 autoturisme și cei 18 ocupanți ai acestora (11 adulți și 7 minori). Toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante, fiind evaluate la locul intervenției.
Razie pe drumurile naționale din Prahova. Polițiștii au aplicat zeci de amenzi și au scos din trafic trei mașini care puneau în pericol circulația
ISU PRAHOVA


