O persoană a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc luni după-amiază, pe DJ 156, în pădurea de la marginea localității Strejnicu.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 15 decembrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 156, în afara satului Stejnicu.
Polițiștii care au ajuns la locul accidentului, în urma verificărilor, au constatat faptul că un tânăr de 26 de ani, care conducea un autoturism pe Drumul Județean 156, în afara satului Strejnic, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la dreapta intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 59 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Ambii conducători a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și pentru dispunerea măsurilor legale, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident rutier la Izvoarele. Un bărbat în vârstă de 78 de ani a ajuns la spital


