Evenimentul rutier s-a produs marți după-amiază, la intersecția străzilor Văleni și Alexandru Depărățeanu. Două mașini au fost implicate în accident, iar în urma impactului una dintre ele a fost proiectată în gardul unui imobil.
„Un bărbat de 49 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Alexandru Depărățeanu din municipiu, iar la intersecția cu strada Văleni ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil”, a precizat IJP Prahova.
Un tânăr de 25 de ani, pasager în unul dintre autoturisme, a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Accident la Berceni. Tânărul care s-a răsturnat cu mașina era beat și nu avea permis
Potrivit Poliției, niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii fac cercetări, pentru stabilirea producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Foto cu caracter ilustrativ


