Joi dimineață, în jurul orei 6.00, o șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe DJ218, în localitatea prahoveană Vâlcănești. Tânăra implicată în accident a ajuns la spital.
Accidentul ar fi avut loc aproape de intersecția cu drumul spre Țipărești.
„O tânără de 26 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Județean 218, în comuna Vâlcănești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe spațiul verde aferent sensului său de mers.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijilor de specialitate.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a anunțat IJP Prahova.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Bătaie pe portocale după ce un TIR s-a răsturnat. Oamenii s-au călcat în picioare să adune fructele de pe jos
Sursa foto: WhatsApp Info Trafic Prahova


