Accident în centrul Ploieştiului, cu patru maşini implicate | FOTO

Accident în centrul Ploieştiului, cu patru maşini implicate | FOTO

Patru maşini au fost implicate într-un accident uşor, vineri, în centrul municipiului Ploieşti, lângă parcarea supraetajată de pe strada Cuza Vodă. Traficul în zonă a avut de suferit.

Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 11.30, la intersecţia dintre strada Cuza Vodă şi strada Vlad Ţepeş.

Nimeni nu pare să fi fost rănit, primele informaţii fiind că a fost vorba despre o tamponare încheiată doar cu pagube materiale.

În schimb, traficul în zonă a fost afectat după acest accident, mai ales că, în primele minute de după coliziune, cele patru maşini au rămas încolonate pe banda de mers dinspre Cantacuzino spre Vasile Lupu, lângă parcarea supraetajată.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

(Foto: Actualitatea Prahoveană)