Două accidente provocate de conducători auto care s-au urcat beți la volan, în weekend, în Prahova. Unul dintre bărbați nu avea nici permis

accidente șoferi beți

Cele două accidente au avut loc în Ploiești și Vălenii de Munte. S-au soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.

Sâmbătă, în jurul prânzului, polițiștii din Ploiești au fost sesizați cu privire la un accident rutier soldat cu pagube materiale produs în vestul municipiului.

Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din cercetările efectuate au constatat că un bărbat de 51 de ani a condus un autovehicul pe Șoseaua Vestului din municipiu și ar fi intrat în coliziune un stâlp de susținere a cablurilor electrice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunțat IJP Prahova.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În aceeași zi, la Vălenii de Munte, în jurul orei 22.35, oamenii legii au fost sesizați cu privire la un alt accident, produs pe DJ102B.

În urma cercetărilor la fața locului, polițiștii au stabilit că „un bărbat de 35 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Județean 120B și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 19 ani. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 35 de ani avea o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice. În cazul său, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.