Conducerea unui vehicul fără drept este o infracțiune care poate duce la adevărate tragedii pe drumurile publice. Polițiștii prahoveni îi scot din trafic pe acei conducători auto care ignoră legea, pentru a preveni producerea unor accidente.
Polițiștii prahoveni fac un apel către toți conducătorii auto: “Fiți conștienți de pericolele la care vă expuneți, dar mai ales de riscurile la care supuneți viețile celorlalți. Într-o fracțiune de secundă, o decizie ilegală se poate transforma într-o tragedie ireversibilă”.
Un bărbat în vârstă de 72 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în trafic la volanul unui automobil deși avea permisul suspendat.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 8 iulie a.c, au oprit pentru control, pe un drum comunal din localitatea Vadu Săpat, un autoturism condus de către un bărbat de 72 de ani, din comuna Călugăreni.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
În cauză, au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Un tânăr de 23 de ani care nu avea pemis de conducere pentru nici un fel de autovehicul a fost oprit de polițiști pe o stradă din Apostolache.
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliție Rurală Apostolache au oprit la data de 8 iulie a.c., în jurul orei 16.00, pe Drumul Județean 102C, un autoturism condus de un bărbat de 23 de ani din comună.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis de conducere.
Pentru un bărbat din Călugăreni a fost întocmit dosar penal pentru că a fost depistat la volanul unui autoturism deși avea permisul suspendat.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 8 iulie a.c, au oprit pentru control, pe strada Nicolae Bălcescu un autoturism condus de către un bărbat de 25 de ani, din comuna Călugăreni.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
În cauză, au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
UPDATE. FOTO 📸 Șofer resuscitat pe șosea, la Posești, în urma unui accident cumplit
Foto ilustrativ ziaruldeiasi.ro


