Polițiștii prahoveni au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, împrejurările în care s-a produs, duminică dimineață, accidentul de pe DN 1, din zona Paralela 45.
Potrivit acestora, la volanul mașinii implicate s-a aflat un adolescent de numai 16 ani care, evident, nu avea permis de conducere și, mai mult decât atât, în zorii zilei se afla deja sub influența băuturilor alcoolice.
"Se pare că un minor de 16 ani, care se deplasa la volanul unui autoturism, ajuns la km 79+256 m, în afara localității Băicoi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi părăsit partea carosabilă, mașina sa intrând în coliziune cu un gard din beton și un stâlp de electricitate, ulterior răsturnându-se pe o parte, în curtea imobilului. Tânărul a fost transportat la spital. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului", a anunțat IJP Prahova duminică după-amiază.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa foto: gherlainfo.ro)