Al doilea incendiu duminică, în Prahova. Arde un vagon de tren, al unei garnituri de pe ruta Slănic - Ploiești!

incendiu tren slănic

Incendiul a izbucnit în gara Plopeni, la vagonul unui tren care venea de la Slănic și urma să ajungă în Ploiești Sud.

„Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Plopeni, cu sprijinul celor de la Garda de Intervenție Băicoi, acționează, în aceste momente, cu 2 autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un vagon de călători, în Gara Plopeni. La locul indicat, a fost mobilizată și o ambulanță SMURD. 

Incendiul se manifestă la un vagon de călători al trenului care circula pe ruta Slănic - Ploiești Sud. Din tren s-au autoevacuat in jur de 40 de persoane. Până in acest moment, nu au fost raportate victime”, a anunțat ISU Prahova. 

Pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului.

Duminică are loc, în același timp, și o intervenție pentru stingerea focului dintr-o gospodărie, incendiu care din păcate a făcut o victimă.

Foto cu caracter ilustrativ