Al treilea mesaj RO-ALERT, în 24 de ore, privind prezența urșilor în stațiunea Bușteni. Avertizarea, transmisă luni dimineață

alertă urs bușteni

Telefoanele turiștilor și ale localnicilor din Bușteni au sunat luni, în jurul orei 8.00, pentru a treia oară, în mai puțin de 24 de ore, anunțând prezența animalelor sălbatice pe străzile stațiunii.

La o oră la care, într-o așezare obișnuită, oamenii se îndreaptă spre școală sau spre serviciu, în stațiunea prahoveană răsună alarmele. În urmă cu puțin timp, localnicii au fost avertizați că o ursoaică însoțită de doi pui s-ar afla în zona străzii Simion Bărnuțiu. Alerte similare au fost emise ieri, în jurul orei 12.00 și în jurul orei 22.00, pentru str. Arcului și Aleea Parcului.

De fiecare dată, inclusiv azi-dimineață, în zona vizată a fost trimis un echipaj SMURD, pregătit să intervină în caz de nevoie.

Oamenii sunt însă disperați pentru că, de la încălzirea vremii, animalele sălbatice au tot apărut în oraș și nu doar noaptea, cum se întâmpla în anii trecuți, ci și în plină zi.

Foto ilustrație