Astăzi, începând cu ora 10.00, la S.C. OMV PETROM – Punct de Lucru PETROBRAZI S.A., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" Prahova a desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice din competenţă.
Conform situaţiilor tactice simulate, în situaţia producerii accidentelor chimice pe amplasament cu implicaţii în afara acestuia, respectiv, explozie în zona rampei C.F. de descărcare produse petroliere Negoieşti, precum şi explozie urmată de incendiu la un rezervor cu benzină, s-au pus în aplicare planurile de urgenţă externă şi internă ale obiectivului, corespunzător scenariului precum şi Planul Roşu Judeţean.
De asemenea s-a organizat un post medical avansat pentru acordarea primului ajutor medical calificat victimelor surprinse în urma exploziei (15 muncitori răniţi), comanda operaţiunilor de salvare fiind preluată de medicul şef UPU – SMURD.