Dosar penal pentru un bucureștean care s-a urcat la volanul unui autoturism după ce a consumat băuturi alcoolice. Alcoolemiea indicată de etilotestul polițiștilor a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Luni, 26 ianuarie, în jurul orei 20:30, polițiștii din Sinaia au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Izvor din oraș.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 45 de ani, din municipiul București.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit IPJ Prahova, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Șofer drogat depistat la volan, pe DN1. Bărbatul efectua transport de persoane


