VIDEO 🎦 Alertă în Bucegi! Un turist epuizat și în stare de hipotermie este căutat de duminică seară. Salvatorii au găsit doar un rucsac

turist bucegi alertă

Salvamontiștii din Bucegi fac eforturi disperate, de aproape 24 de ore, pentru găsirea unui turist care aseară a cerut ajutor, anunțând că se află în Bucegi, este epuizat și în hipotermie. Acesta nu a fost găsit până acum în zona pe care o indicase. O posibilă urmă a fost găsită abia în această seară: un rucsac care a fost predat Poliției, pentru verificări, în timp ce salvamontiștii sunt nevoiți - pentru a doua oară de la începerea misiunii - să se retragă de pe munte.

Operațiunea a fost demarată duminică seară, când turistul ar fi sunat să ceară ajutor. 

„O echipă de prim-răspuns, formată din șapte salvatori montani și voluntari din cadrul formației Salvamont Râșnov a Serviciului Județean Salvamont Brașov, intervine de urgență în aceste momente pentru localizarea și acordarea primului ajutor unei persoane aflate în apropiere Lacului Țigănești. Aceasta a solicitat ajutor, afirmând că se află într-o stare avansată de epuizare și hipotermie. Având în vedere starea victimei, de la Brașov a plecat încă o echipă de sprijin”, au anunțat Salvamontiștii.

În zori, aceștia au fost nevoiți să abandoneze, temporar, misiunea: „Persoana căutată nu a fost localizată în zona indicată. După șapte ore de căutări, în cursul dimineții, în jurul orei 5:00, salvatorii montani s-au retras din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În această dimineață, la ora 7:00, căutările au fost reluate, iar în sprijin au fost solicitați salvamontiști din cadrul Salvamont Zărnești, Salvamont Predeal, Salvamont Bran precum și o echipă din cadrul IJJ Brașov”. 

În ciuda eforturilor de peste zi, salvamontiștii nu au reușit să dea de urma bărbatului. „Salvatorii montani au coborât și pe Valea Țigănești, însă nu au identificat urme sau indicii în zonă. A fost solicitat și elicopterul SMURD, care în acest moment survolează perimetrul. De asemenea, salvamontiștii vor aduce o dronă cu termoviziune din cadrul SPJ Salvamont Brașov pentru continuarea căutărilor”, a anunțat Salvamont Brașov, în jurul prânzului.

Un prim semna fost găsit abia în această seară. potrivit sursei citate, „după 17 ore de căutări, salvamontiștii au reușit să identifice un rucsac cu echipament în zona vizată. Acesta va fi predat poliției pentru verificări. Din păcate, în acest moment efectivele din teren sunt nevoite să se retragă din cauza epuizării fizice. O echipă va relua căutările peste câteva ore, iar dimineață, la prima oră, operațiunile vor continua cu resurse suplimentare. Totodată, dacă condițiile meteo vor permite, echipa rămasă la Mălăiești se va deplasa imediat către zona indicată pentru a ridica drona cu termoviziune”.

Sursa imagini: Salvamont Brașov