Alertă de trafic pentru DN1 - Valea Prahovei! Pe mai multe tronsoane se circulă în coloană

aglomeratie dn1

Polițiștii rutieri avertizează asupra valorilor ridicate de trafic înregistrate duminică pe DN1 și le recomandă șoferilor să evite, pe cât posibil, Valea Prahovei.

„În contextul valorilor ridicate înregistrate pe Drumul Național 1 – E60, echipajele de poliție rutieră sunt mobilizate în teren și intervin operativ pe sectoarele aglomerate pentru sprijinirea conducătorilor auto.

Situația traficului rutier pe DN1 – E60:

•În zona Posada, sunt întâmpinate dificultăți în trafic (sens Brașov–Ploiești), unde se circulă în coloană, pe o distanță de aproximativ 5 km;

•În zona Sinaia, traficul este intens, însă se desfășoară fluent în general;

•În zona Bușteni, pe sensul București–Brașov se circulă în condiții aglomerate, cu o coloană în mișcare pe o distanță redusă (sub 1 km); pe sensul Brașov–București traficul este intens, cu încetiniri pe o distanță de aproximativ 6 km”, au precizat reprezentanții InfoTrafic.

Pentru evitarea zonelor aglomerate, șoferii sunt îndrumați să opteze pentru rute alternative, precum DJ102 (Valea Doftanei) sau DN1A (Cheia), în funcție de destinație.