În baza hotărârilor adoptate, duminică, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în cele 14 localități din Prahova și Dâmbovița afectate de criza apei începe distribuirea de apă menajeră și apă de consum.
Criza apei afectează 13 localități din Prahova (Câmpina, Breaza, Băicoi, Adunați, Cornu, Poiana Câmpina, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești, Vărbilău, Aluniș) și orașul Moreni, din jud. Dâmbovița.
ISU Prahova a anunțat că, din această seară, în baza hotărârii CJSU adoptate în cursul zilei, va asigura distribuirea apei menajere cu cisternele cu capacitate de 9.000 de litri. „Distribuirea apei menajere se va efectua în 5 localități: Câmpina și Telega (autocisterna de la Detașamentul Câmpina), Băicoi și Bănești (autocisterna de la Detașamentul 2 Ploiești) și Brebu (autocisterna de la Detașamentul Sinaia). Celelalte localități afectate nu au nevoie de apă menajeră în acest moment, urmând să solicite sprijin atunci când va apărea această necesitate. Se va păstra constant legătura cu autoritățile locale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Din această seară, va fi distribuită populației și apă potabilă. Documentele aprobate la nivel județean și de Comitetul Național pentru Situații de urgență consemnează faptul că numărul persoanelor afectate este de peste 107.000.
„Premierul Ilie Bolojan a aprobat hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar din această seară va incepe distribuirea apei îmbuteliate către populație.
Premierul României și-a afirmat întrega susținere pentru rezolvarea crizei si asigurarea nevoilor populației, iar Ministerul Afacerilor Interne se află în strânsă legătură, prin comunicare permanentă, cu prefecții județelor afectate, asigurând sprijin pentru soluționarea - în perspectivă imediată și pe termen lung – acestei situații care afectează aproximativ 100.000 de cetățeni.
Având în vedere gravitatea unei situații fără precedent, generată de lipsa responsabilității și comunicării transparente și la timp a Administrației Naționale Apele Române, respectiv a ESZ Prahova, prefectul județului Prahova și prefectul județului Dâmbovița au convocat Comitetele Județene pentru Situații de Urgență prin care au solicitat Guvernului României alocarea apei potabile către localitățile afectate, din rezervele statului gestionate de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale”, a transmis prefectul de Prahova, Daniel Nicodim.
Ministrul Mediului, anunț de ultimă oră privind reluarea alimentării cu apă. „Este posibil să mai intervină situații similare precum cea din aceste zile, autoritățile locale să aibă planuri”
În același context, Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că a fost adoptată hotărârea Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) prin care se aprobă distribuirea din rezervele de stat a unor cantități de apă potabilă, dar și dispunerea unor măsuri urgente, destinate sprijinirii populației afectate de întreruperea alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița.
„Măsura vine ca urmare a scăderii semnificative a nivelului apei în acumularea Paltinu, determinată de pregătirile pentru lucrări hidrotehnice la baraj, precum și a turbidității ridicate cauzate de fenomenele hidrologice. Aceste condiții au condus la întreruperea alimentării cu apă potabilă în 13 localități din Prahova și o localitate din Dâmbovița, afectând peste 107.000 de locuitori.
Transportul apei potabile se realizează de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar distribuirea către populație este asigurată de autoritățile administrației publice locale, sprijinite de Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență. În aceste momente, ANRSPS a început încărcarea apei potabile în mijloacele de transport, iar livrarea acesteia, în localitățile afectate, va avea loc în acesta seara.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus măsurile specifice pentru gestionarea situației, după cum urmează:
• dislocarea capabilităților de transport apă potabilă către județele afectate;
• asigurarea apei potabile pentru unitățile sanitare din cele 14 localități;
• realizarea manevrei de forțe și mijloace în vederea asigurării populației cu apă menajeră, inclusiv suplimentarea capacității operatorului economic responsabil cu distribuția, prin mijloace specifice IGSU;
MAI, DSU și IGSU rămân în continuare mobilizate pentru sprijinirea comunităților afectate și monitorizarea evoluției situației”, se arată în comunicatul transmis de DSU duminică în jurul orei 18.30.
Sursa foto: ISU Prahova
.


