Arest preventiv, 30 de zile, pentru un profesor de sport bănuit de viol

arest preventiv

Luni 12 mai a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Pe parcursul zilei de marți, 13 mai a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Potrivit IPJ Dâmbovița, din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada august 2024 – aprilie 2025, bănuitul, în calitate de profesor de sport și antrenor al echipei de volei aparținând unei unități de învățământ din Târgoviște, ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră de 16 ani, fostă elevă în cadrul aceleiași unități de învățământ și parte din echipa de volei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

 Foto ilustrativ, resita.ro