Tentativă de viol la Școala de Poliție Câmpina. Comisarul acuzat, reținut după aproape o săptămână, rămâne în arest preventiv

tentativă de viol scoala de politie câmpina

Tribunalul Prahova a respins, marți, contestația depusă de comisarul de la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, acuzat de tentativă de viol de unul dintre cursanți. Inculpatul încercase să scape de măsura arestului preventiv, dispusă în cazul său de instanța Judecătoriei Ploiești.

„În temeiul art. 4251 alin.(7) pct.1 lit. b) rap. la art. 204 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul I. I. L., împotriva încheierii penale nr. 1864 din data de 27.12.2025, pronunțate de Judecătoria Ploieşti în dosarul penal nr. 30355/281/2025”, a decis Tribunalul Prahova la termenul de marți, hotărârea fiind definitivă. Astfel, a fost menținută soluția instanței de fond, care cu trei zile în urmă a admis cererea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, privind arestarea preventivă a bărbatului de 49 de ani cercetat pentru tentativă de viol.

Fapta ar fi fost comisă în noaptea de 18 spre 19 decembrie și reclamată pe 20 decembrie, însă abia după șase zile, pe 26 decembrie, Poliția a anunțat că bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Măsura arestului preventiv a fost dispusă o zi mai târziu, de Judecătoria Ploiești, la cererea procurorului. Potrivit TVR Info, care citează surse din cadrul Școlii de Poliție, de la momentul incidentului până când a ajuns în arest, comisarul ar mai fi avut două ture de serviciu în cadrul unității de învățământ.

Din datele publicate pe site-ul Școlii de Poliție, comisarul în cauză face parte din personalul de serviciu, ale cărui atribuții sunt coordonarea programului elevilor şi cursanţilor timp de 24 de ore. Bărbatul se numără printre cei care răspund de activitatea de control-acces al persoanelor și autovehiculelor care intră în incinta instituţiei, organizează şi conduc activităţile în situaţii de urgenţă, elaborează documente operative necesare funcţionării dispeceratului şcolii.