PLOIEȘTI. Autoturism vandalizat în mers, lângă Sala Sporturilor. Trei suspecți au fost reținuți

autoturism vandalizat ploiești

Trei tineri sunt cercetați pentru că, acum câteva săptămâni, ar fi vandalizat un autoturism. Incidentul s-ar fi petrecut în mers, pe o stradă din apropierea unui parc din municipiu.

„Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Ploiești au dispus, la data de 24 noiembrie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore, față de trei bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Activitățile procedurale au fost inițiate în urma unei sesizări înregistrate la data de 1 noiembrie a.c., prin care o femeie a reclamat faptul că persoane necunoscute ar fi provocat distrugerea lunetei autoturismului proprietatea fiului său.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce vehiculul se deplasa pe o stradă situată în proximitatea unui parc, mai multe persoane de sex masculin ar fi aplicat lovituri lunetei autoturismului, utilizând un obiect contondent”, a anunțat IJP Prahova.

Suspecții sunt trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.

Cei trei au fost duși la Poliție, pentru audieri, iar ulterior reținuți, urmând să fie prezentați unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Incidentul ar fi avut loc pe str. Horezului, în zona Sălii Sporturilor din Ploiești.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Foto cu caracter ilustrativ