IJP Prahova a anunțat, luni, că au fost demarate cercetări pentru abuz în serviciu și purtare abuzivă, în urma unui scandal iscat acum câteva zile, într-o comună din Prahova. Protagoniști ar fi directorul școlii și un cadru didactic, cei doi acuzându-se reciproc.
"La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Adunați s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că între o femeie, director al unei instituții de învățământ, și un bărbat, profesor în cadrul aceleiași instituții, există o posibilă stare conflictuală, ambii reclamându-se verbal cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de serviciu.
Din discuțiile purtate cu ambele persoane a reieșit că bărbatul a reclamat pe directorul instituției cu privire la faptul că aceasta, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-ar fi expus în mod public unor calomnii.
De asemenea, femeia l-ar fi acuzat pe bărbat că ar avea un comportament neadecvat față de elevii unității de învățământ.
Politiștii au procedat la informarea Inspectoratului Școlar Județean Prahova, cu privire la aspectele constatate", a informat IJP Prahova.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și purtare abuzivă.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ
