DNA a anunțat oficial, luni, că a fost trimis în judecată dosarul care-l vizează pe fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Dr. Bogdan Nica este acuzat de fapte de corupție pe care le-ar fi comis în perioada 2021 - 2024. În același dosar figurează ca inculpați și actualul director financiar-contabil al SJU, o firmă care a avut contracte cu spitalul și administratorul societății respective.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
- NICA BOGDAN-CRISTIAN, manager al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată,
- IORDACHE MIHĂIȚĂ-SORIN, la data faptelor economist la serviciul achiziții și ulterior director financiar contabil în cadrul spitalului menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- Persoana juridică VELMED INTERNATIONAL SRL și B.D.A. asociat și administrator al respectivei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată”, informează luni Direcția Națională Anticorupție.
În rechizitoriu, procurorii au reținut că, „în perioada 2021 – 2024, inculpatul Nica Bogdan-Cristian, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la diferite intervale de timp, în mod repetat (4 acte materiale), ar fi îndeplinit, cu încălcarea unor dispoziții cuprinse în legislația primară, acte privitoare la desfășurarea unor proceduri de achiziție publică a unor echipamente medicale la prețuri substanțial supraevaluate (echipamente și aparate medicale pentru radiologie, neurochirugie, ortopedie, cardiologie), respectiv privitoare la efectuarea plăților acestor echipamente, prin care ar fi cauzat un prejudiciu estimat la 28.700.705 lei.
Corelativ, inculpatul ar fi asigurat un folos material necuvenit ofertanților (societatea VELMED INTERNATIONAL SRL – singură sau în asociere cu alte persoane juridice) cărora spitalul le-ar fi atribuit, cu încălcarea legii, respectivele contracte de achiziție publică.
Inculpatul Nica Bogdan-Cristian ar beneficiat de sprijinul inculpaților Iordache Mihăiță-Sorin, economist, ulterior director financiar contabil în cadrul spitalului, însărcinat să efectueze controlul financiar preventiv propriu asupra documentelor în care erau consemnate operațiunile patrimoniale ale spitalului și al beneficiarilor contractelor, inculpații B.D.A. și VELMED INTERNATIONAL SRL.
În legătură cu atribuirea unor contracte subsecvente de achiziție publică, dintre cele menționate anterior, inculpatul Nica Bogdan-Cristian, în calitatea sa de manager al spitalului, cu referire la îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ar fi primit, în două rânduri (18 mai 2022 și la 13 august 2022), pentru sine, într-un cont bancar, suma totală de 50.000 lei, care nu i se cuvenea, de la B.D.A., administratorul societății VELMED INTERNATIONAL SRL, beneficiară a contractelor respective”.
Procurorii mai notează că Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul de 28,7 milioane lei, sumă care ar reprezenta „diferența dintre prețul plătit de spital pentru echipamentele achiziționate cu încălcarea prevederilor legale și prețul la care spitalul putea să achiziționeze echipamentele respective de pe piață”.
Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești și directorul economic au fost trimiși în judecată
„În vederea recuperării prejudiciului reținut, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparținând inculpaților persoane fizice.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, mai menționează comunicatul DNA.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


