Bărbat bătut cu pumnii și picioarele. Agresorii au fost reținuți. Victima lor a ajuns la spital

bărbat bătut

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Apostolache au identificat și reținut doi bărbați bănuiți de comiterea unor acte de violență pe raza comunei Chiojdeanca.

La data de 24 septembrie, în jurul orei 01:00, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Teișani ar fi fost bătut de două persoane.

Din primele verificări a reieșit un bărbat de 28 de ani, în timp ce se afla împreună cu mai multe cunoștințe în centrul localității Chiojdeanca, ar fi fost lovit de doi bărbați, din localitate, care i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. Conflictul ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool.

La fața locului a intervenit un echipaj medical din cadrul SAJ Prahova, victima fiind transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

În urma probatoriului administrat față de cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptelor a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente, în vederea luării altor măsuri preventive.

Polițiștii prahoveni continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.