Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați, la data de 23 mai a.c, despre producerea unui accident rutier, pe Bulevardul Carol, din municipiu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele verificări efectuate au constatat faptul că un bărbat de 70 de ani ar fi acroșat două minore de 16 ani.
Conform IPJ Prahova, în urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor două minore. Acestea au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Potrivit unor surse, fetele se aflau pe trecerea de pietoni în momentul producerii accidentului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Conducător auto decedat într-un accident rutier, în noaptea de joi spre vineri


