Cadavrul carbonizat al unui tânăr a fost găsit la locul unui incendiu izbucnit azi-noapte, în Prahova

incendiu noaptea

Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost găsit decedat într-o locuință din Șotrile cuprinsă azi-noapte de incendiu.

"Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au intervenit în această noapte pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Șotrile. 

Imediat, la locul indicat s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 70 mp. În cel mai scurt timp, pompierii au reușit să localizeze incendiul și au depus eforturi pentru lichidarea acestuia", a anunțat ISU Prahova

Focul a fost stins în jurul orei 1.10, la aproximativ jumătate de oră după alertarea salvatorilor. Din păcate, la finalul misiunii, pompierii au constatat că evenimentul s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de aproximativ 30 ani, care a fost găsit carbonizat. 

Cercetările efectuate la fața locului au scos la iveală că tragedia a fost cauzată de un scurtcircuit electric.