Traficul rutier este blocat miercuri dimineață, pe DN1, la ieșirea din Brașov către Predeal, ca urmare a unui accident rutier. Două autoturisme au intrat în coliziune.
"În urma producerii accidentului rutier au rezultat trei victime, care primesc îngrijiri medicale la acest moment.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Având în vedere că traficul rutier este blocat la acest moment, recomandăm conducătorilor auto, care urmează să se deplaseze dinspre ori spre București, să urmeze rutele alternative", a transmis IJP Brașov.
Accident pe DN1, la Sinaia. O femeie de 71 de ani a fost rănită
"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că două autoturisme au fost implicate într-un accident produs pe DN 1 la ieșire din municipiul Brașov către localitatea Timișu de Jos, județul Brașov, soldat cu rănirea a trei persoane, asistate medical la fața locului. Circulația este oprită aproximativ 30 de minute pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare victimelor și pentru cercetarea împrejurărilor producerii coliziunii", a anunțat și Infotrafic, în jurul orei 10.40.


