Căruță spulberată de tren, la Blejoi. Polițiștii au deschis dosar penal pentru distrugere sau semnalizare falsă

accident căruță tren
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tren de pe ruta Măneciu - Ploiești a lovit în plin, joi, o căruță care traversa calea ferată. Accidentul s-a produs la Blejoi și s-a soldat cu decesul calului, distrugerea atelajului hipo, dar și cu deschiderea unui dosar penal.

Potrivit IJP Prahova, accidentul s-a produs între stațiile Blejoi și Ploiești Nord. Căruța era condusă de un bărbat de 38 de ani și a fost acroșată de tren în timpul traversării căii ferate. 

În urma impactului a rezultat decesul cabalinei, a mai menționat Poliția, anunțând că polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul feroviar.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, căruțașul ar fi încercat să traverseze calea ferată prin loc nepermis și este cercetat, acum, întrucât ar fi pus în pericol traficul feroviar.

 

Image