Bărbat din Prahova, dispărut de trei săptămâni. Fratele acestuia a cerut sprijinul Poliției

dispărut ariceștii rahtivani

Un bărbat din Ariceștii Rahtivani a reclamat vineri la Poliție că fratele său ar fi plecat de la domiciliu acum trei săptămâni, iar de atunci nu mai știe nimic de el. Cel dat dispărut se numește Gheorghe Irimescu.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Cocorăștii Colț au fost sesizați la data de 28 noiembrie a.c., de către o persoană din comuna Ariceștii Rahtivani, cu privire la faptul că fratele său, numitul IRIMESCU GHEORGHE, de 44 de ani, ar fi plecat de la domiciliu în urmă cu 3 săptămâni și nu a mai revenit”, a anunțat, astăzi, Poliția Prahova.

Semnalmente prahovean dispărut - Gheorghe Irimescu 

Bărbatul are 1,80 m înălțime, ten deschis, păr roșcat, tuns scurt, ochi căprui, constituție atletică.

Persoanele care pot oferi informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Sursa foto: IJP Prahova