Două persoane, o șoferiță de 45 de ani și o adolescentă de 14 ani, au fost rănite în accidentul produs vineri seară, pe DN1, la Azuga. Detalii despre impact, dar mai ales despre intervenția din primele clipe după aceea, au fost publicate acum de IGSU. Și asta pentru că eroii momentului au fost doi instructori la Centrul Național de Formare Formatori în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din Mureș. Salvatorii s-au aflat la locul și momentul potrivit.
Cei doi se aflau pe drum, în zona Azuga, când s-a produs accidentul. Și-au dat seama că este nevoie de ei din momentul în care au văzut coloana de mașini formată în fața lor.
“- Adi, încetinește că iar am dat de coloană.
- Cred că este un accident în față!
- Pornește sirena și girofarul! Nu se văd salvatorii, cred că acum s-a întâmplat. Trebuie să îi ajutăm pe oamenii de acolo! Sună la 112, spune că suntem la ieșirea din Azuga, spre Brașov!
«Uneori, în meseria noastră, asistăm la imagini cu adevărat teribile, dar atunci este momentul când dragostea față de semeni și instinctul de salvator te determină să dai ce ai mai bun.»
- Alin, rămân eu la prima mașină! Mergi tu la a doua.
Cum s-a apropiat, un bărbat, vizibil în stare de șoc, l-a strigat:
- Ești pompier? Salvează-i! Înăuntru este soția și copilul!
- Stați liniștit! Pentru asta suntem aici.
- Adrian, adu repede din mașină butelia de oxigen și gulerele cervicale!
- Avem nevoie și de defibrilator?
- Nu, dar mama este încarcerată și simt miros de benzină. Scoate repede bornele.
- Sunt aici să vă ajut. Știu că vă doare, dar o să vă scoatem repede de aici. Aveți încredere în mine. Dacă vă este teamă, vă rog să mă țineți de mână.
În timpul acesta, Adrian le-a pansat rănile și a deconectat bornele bateriilor, pentru a evita un incendiu.
Împreună cu echipajele sosite, Alin și Adrian au descarcerat mama și au deblocat copilul.
Când i-au urcat în ambulanță, mama încă îi ținea mâna colegului nostru.
«- Vă mulțumesc, ați fost niște îngeri!»
Căpitan Alin Moldovan și sublocotenent Adrian Săcărea sunt instructori la Centrul Național de Formare Formatori în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din Mureș și au o vechime impresionantă în gestionarea acestor situații.
Cei doi nu pleacă niciodată la drum fără un «minim» de echipamente: rucsac de prim ajutor, defibrilator, butelie de oxigen, gulere cervicale, atele, cască, costum de protecție.
Felicitări, dragi colegi! Într-adevăr, ați fost îngeri păzitori!” au scris cei de la IGSU pe pagina de Facebook.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!




