Doi tineri posibil drogați au fost depistați la volan, pe DN1

șoferi drogați

Un șofer de 21 de ani și altul de numai 19 ani, care consumase și alcool, sunt cercetați pentru că ar fi condus drogați. Aceștia au fost opriți și testați de polițiștii care acționau pe DN1.

Primul caz a fost înregistrat vineri dimineață, la Bănești. În jurul orei 8.30, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Și în cursul nopții trecute, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sinaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În niciunul dintre cazuri, rezultatele Drugtest-ului nu reprezintă probe în cadrul dosarului penal, cei doi șoferi fiind conduși la unități medicale, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Aceștia sunt cercetați pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.