Dosar penal, la 63 de ani, pentru o bicicletă furată

bicicletă furată

La data de 29 septembrie 2025, în jurul orei 11:45, la Poliția Municipiului s-a primit o sesizare prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la comiterea unui furt de bicicletă, produs în cursul aceleiași zile, în zona unui magazin de alimentație publică, situat pe raza municipiului Câmpina, județul Prahova. 

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde, în urma primelor verificări, a reieșit faptul că o persoană ar fi lăsat nesupravegheată bicicleta personală, sprijinită de zidul unei clădiri comerciale, iar după aproximativ 20 de minute, la revenirea în zona respectivă, a constatat dispariția acesteia.

În cauză a fost constituită o echipă operativă din cadrul Biroului de Investigații Criminale, care a demarat de urgență activitățile specifice de cercetare.

Ca urmare a investigațiilor desfășurate, polițiștii au reușit, în scurt timp, identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei — un bărbat în vârstă de 63 de ani, domiciliat în municipiul Câmpina.

Potrivit IPJ Prahova, prejudiciul a fost recuperat în totalitate restituit persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Poliția Municipiului Câmpina reamintește cetățenilor importanța luării unor măsuri de precauție pentru protejarea bunurilor personale, inclusiv în cazul parcării temporare a bicicletelor, prin utilizarea unor sisteme antifurt adecvate.

Sursă foto ilustrativ, https://www.bizbrasov.ro/.