Dosare penale în prima zi a anului, în Prahova, pentru alcoolemie la volan şi condus fără permis

Dosare penale în prima zi a anului, în Prahova, pentru alcoolemie la volan şi condus fără permis

Mai multe persoane s-au ales cu dosare penale, în prima zi a anului, după ce au fost prinse la volan de poliţiştii din Prahova conducând cu alcoolemie mare sau fără a avea permis.

Un bărbt de 45 de ani din Băicoi este cercetat penal după ce a pornit la drum cu maşina, duminică dimineaţă, cât încă era sub influenţa băuturii. Şoferul a fost oprit de poliţişti la un control în Telega, iar etilotestul a arătat o alcoolemie de 0,45 miligrame pe litru în aerul expirat. Recordul primei zile din 2023 a fost atins de un bărbat din comuna Iordăcheanu, care s-a urcat la volan băut şi fără permis, fiind depistat cu o alcoolemie de 1,42. Şi un cetăţean turc s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând o maşină pe drumurile din Prahova fără a avea permis.

Dosare penale pentru alcoolemie, în prima zi a lui 2023

"La data de 1 ianuarie a.c., în jurul orei 9.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Doftanei în timp ce efectuau activități pe linie rutieră pe raza comunei Telega, au oprit, pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Băicoi. Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, într-un comunicat transmis luni.

"Tot ieri, în jurul orei 16.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Ploiești în timp ce desfășurau activități în cadrul unei acțiuni rutiere, pe raza comunei Blejoi, au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DJ 101I și care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza 86 km/h (+36 km/h). Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din Turcia. Întrucât bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere eliberat de o autoritate română sau străină, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date, nefiind identificate informații privitoare la existența dreptului de a conduce", a mai anunţat IPJ Prahova.

De asemenea, în autoturism a fost identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, persoană ce i-ar fi încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumul public. În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv încredințare a autoturismului unei persoane fără permis.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!