Echipajele de urgență acționează pe raza localității Mălăiești (comuna Râfov), în urma unui accident grav în care au fost implicate două autovehicule.
*****************************************
UPDATE 13.30
Trei răniți în urma accidentului de la Râfov. Una dintre victime, în stare gravă, a fost trimisă la București
*****************************************
UPDATE 13.00. Victimele sunt trei bărbați în vârstă de 24, 33, respectiv 41 de ani. Cele trei persoane rănite au fost transportate la spital.
*****************************************
UPDATE 12.15 „Trafic blocat total pe DJ 101D, în localitatea Râfov ca urmare a producerii unui eveniment rutier. Echipajele de poliție se află la fața locului pentru dirijarea traficului și efectuarea cercetărilor. Vă recomandăm să respectați indicațiile polițiștilor și să folosiți rute alternative”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Traficul este blocat pe drumul județean, în dreptul A3.
*****************************************
UPDATE. „Cele 2 victime au fost extrase și predate echipajelor medicale și paramedicale sosite la fața locului, pentru a fi evaluate și asistate medical. Acestea se află în stare de conștiență, cu multiple traumatisme”, anunță ISU Prahova.
*****************************************
„Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin, acționează și 2 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova. De asemenea, se așteaptă și sosirea elicopterului SMURD București”, a informat ISU Prahova.
Din primele informații, trei persoane se aflau în mașinile care au intrat în coliziune. Două dintre victime sunt încarcerate.
„Pompierii acționează pentru extragerea victimelor, acestea aflându-se în stare de conștiență”, a mai anunțat sursa citată.
Accident rutier, provocat de un bărbat de 73 de ani, fără permis de conducere
Foto cu caracter ilustrativ