Cazul celor două femei a intrat în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, care au descoperit că acestea și-ar fi convins victimele să le permită accesul în locuință pretinzând că sunt angajate ale magazinelor Kaufland ori Carrefour.
Cele două ar fi acționat în perioada aprilie - mai, însă au fost reținute abia săptămâna trecută.
„În zilele de 25.04.2025, 30.04.2025 și 26.05.2025, inculpatele Ş.G. şi Ş.M., prin folosirea de calități mincinoase (angajate ale magazinelor Kaufland ori Carrefour), au pătruns în apartamentele persoanelor vătămate R.E., V.V. şi C.A., de unde au sustras în total 14 100 euro, 3560 USD şi 20000lei, forma de participaţie fiind diferită, prima acţionând în calitate de autor, iar cea din urmă în calitate de complice.
La data de 19.06.2025, cele două suspecte au fost reţinute pentru 24 de ore de către organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Prahova, iar la data de 20.06.2025, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva acestora, cu privire la săvârşirea infracţiunii de infracțiunii de furt calificat în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie (în sarcina numitei Ş.M. fiind reţinute prevederile art. 48 alin. 1 C. pen., privind complicitatea) (...) (3 acte materiale, fapte din data de 25.04.2025, 30.04.2025 și 26.05.2025), dobândind astfel calitatea de inculpat”, au anunțat anchetatorii.
VIDEO 🎦 Anchetă pentru înșelăciune, în Prahova, într-un dosar cu pretinse vrăjitoare. Escrocii își făceau reclamă pe rețelele de socializare
Judecătoria Ploiești a dispus arestarea preventivă a celor două inculpate, pentru 30 de zile.