Escroci săltați din trafic, de polițiștii prahoveni. Aveau inclusiv povești „de post” cu care-și păcăleau victimele

escroci prahova

Două persoane au fost reținute de polițiștii Secției 3 Ploiești, pentru înșelăciune și furt calificat. Cei doi escroci ar fi acționat în mai multe localități din județ, folosind diverse povești prin care își convingeau victimele să le dea bani. Aceștia fie pretindeau că au fel de fel de calități și au de făcut încasat bani pe facturi de utilități, fie susțineau că au pește de vânzare, încercând pesemne să profite de această perioadă de post.

„Cercetările au fost demarate în urma unor sesizări înregistrate în cursul lunii noiembrie prin care se reclama că persoane necunoscute s-ar fi prezentat la domiciliile mai multor persoane din municipiul Ploiești, unde ar fi solicitat sume de bani în schimbul vânzării unor cantități de pește. Tot din documentarea activității infracționale, a reieșit faptul că acestea ar fi profitat de neatenția unei persoane și ar fi sustras din locuința acesteia bijuterii din argint. Totodată, una dintre persoane s-ar fi recomandat ca fiind persoana care încasează utilitățile și ar fi solicitat o sumă de bani reprezentând contravaloarea întreținerii locuinței”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Aceleași persoane sunt bănuite de săvârșirea a patru infracțiuni, în orașul Boldești-Scăeni. Suspecții ar fi prezentat calități mincinoase, inducând astfel în eroare victimele și cauzându-le acestora un prejudiciu total de 5441 de lei, mai precizează sursa citată. 

„La aceeași dată, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat în trafic persoanele în cauză, pe raza comunei Albești-Paleologul.

Acestea au fost identificate ca fiind o femeie de 33 de ani și un bărbat de 36 de ani, ambii din municipiul Galați.

Cu ocazia controlului efectuat asupra persoanelor și a autoturismului, a fost identificată și recuperată suma de 5441 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat, care a fost restituită persoanelor vătămate”, anunță Poliția.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.