VIDEO 🎦 Filtre rutiere, azi-noapte, pe drumurile din Prahova 

Prahova 

Acțiune de amploare organizată de polițiștii prahoveni, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova au desfășurat, în noaptea de 14-15 februarie, o acțiune de amploare pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Activitățile au avut loc în în municipiul Ploiești și în orașele Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic, Breaza, Câmpina, Băicoi, Boldești-Scăeni, Plopeni, Slănic, Vălenii de Munte, Urlați și Mizil, precum și pe DN 1, DN 1B și DN 1A, inclusiv în localitățile arondate din mediul rural.

În teren au acționat peste 90 de polițiști, fiind instituite aproximativ 50 de filtre. Pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, s-au folosit aparate etilotest și aparate pentru testarea consumului de substanțe psihoactive.

Acțiunea a avut ca obiectiv principal prevenirea accidentelor rutiere și responsabilizarea participanților la trafic, în vederea creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice din județ.

Foto/video IPJ Prahova