Firmă de procesare a peştelui, amendată de Poliţia Locală Ploieşti după ce a deversat deşeuri pe domeniul public

Firmă de procesare a peştelui, amendată de Poliţia Locală Ploieşti după ce a deversat deşeuri pe domeniul public
Poliţia Locală Ploieşti a amendat o firmă de procesare a peştelui, după ce apele uzate deversate de aceasta au ajuns pe domeniul public (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O firmă de procesare şi vânzare a peştelui cu sediul în sudul municipiului Ploieşti a fost amendată luni de Poliţia Locală, după ce apele uzate deversate în curtea societăţii au ajuns să se scurgă pe domeniul public. În aceeaşi zi, poliţiştii locali au mai amendat şi doi ploieşteni, tot pentru deversarea apelor uzate pe domeniul public şi pentru aruncarea necontrolată a deşeurilor.

Societatea respectivă, care are obiectul de activitate în domeniul vânzare şi procesare a peştelui, a primit o amendă în valoare de 10.000 de lei, a anunţat Poliţia Locală Ploieşti într-un comunicat de presă transmis marţi.

Poliţia Locală Ploieşti a amendat o firmă de procesare a peştelui pentru deversarea apelor uzate

"În urma activităților zilnice de patrulare și a acțiunilor de monitorizare desfășurate pe raza municipiului Ploiești, polițiștii locali cadrul Biroului Protecția Mediului au identificat, în data de 27.03.2023, în cartierul Bariera București, un agent economic ce deversa apele uzate, provenite din procesarea peștelui, în curtea societății, care se scurgeau mai apoi pe trotuar spre o canalizare stradală. Având în vedere faptul că, prin activitatea desfășurată se crea un adevărat focar de infecție, polițiștii locali au sancționat societatea comercială cu amendă în cuantum de 10.000 lei – conform art. 96 alin. 2 pct. 32 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. De asemenea, ca măsură complementară, s-a dispus igienizarea zonei de către contravenient", a anunţat Poliţia Locală.

"În cursul zilei de luni, 27.03.2023, tot pentru deversarea apelor uzate pe domeniul public din curtea unui imobil situat pe strada Dr. Toma Ionescu, polițiștii locali l-au sancționat pe numitul C.I. cu amendă în valoare de 1.500 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 8.1. pct. 21 din H.C.L. nr. 228/2006 referitoare la aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploiești", a mai anunţat instituţia în acelaşi comunicat.

"Totodată, în cursul aceleeași zile, polițiștii locali l-au depistat pe numitul F.C.C, de 68 ani, cu domiciliul în municipiul Ploiești, care abandona cinci saci încărcați cu deșeuri rezultate din construcții pe platforma gospodărească nr. 307 din cartierul Nord, în afara recipienților. Sacii cu moloz și resturi de cărămizi erau transportați cu autoturismul proprietate personală. În consecință, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, făcându-se vinovat de nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 34/2019", mai informează Poliţia Locală.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image