Daniel Chiriță a fost prins în repetate rânduri conducând cu permisul suspendat, ultima dată el fiind reținut de polițiștii din Ploiești pentru 24 de ore.
IJP Prahova a anunțat, ulterior, că acesta a fost plasat sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Chiriță fusese reținut luni. "La data de 26 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă săvârșită în repetate rânduri. Marți, 27 iunie a.c., bărbatul va fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive", a anunțat la acel moment, IJP Prahova.
"Față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile", a precizat sursa citată după stabilirea măsurii preventive față de fostul fotbalist cercetat pentru infracțiuni rutiere.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!


