UPDATE. FOTO 📸 Accident pe calea ferată, lângă Slănic. O mașină în care erau 5 persoane a fost lovită de tren

accident tren vărbilău

Un accident feroviar s-a produs marți, în jurul prânzului, pe raza comunei Vărbilău. Cinci persoane aflate în autoturismul lovit de tren au scăpat cu viață ca prin minune.

******************************************

UPDATE

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic au fost sesizați, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 13.00, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la trecerea la nivel cu calea ferată pe strada Calea Ploiești, din orașul Slănic.

Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat faptul că, un conducător auto, de 56 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Calea Ploiești, din orașul Slănic, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată corespunzător, autoturismul ar fi fost acroșat de un tren de călători care se deplasa pe ruta Ploiești-Slănic.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a patru pasageri, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a anunțat IJP Prahova.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și distrugere sau semnalizare falsă.

******************************************

La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Vărbilău și cei ai Punctului de Lucru Lipănești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, la fața locului se află și o ambulanță SAJ Prahova. 

„În coliziune este implicat un tren pentru transport călători, nr. 3224 (Ploiești Sud - Slănic) și un autoturism la bordul căruia se aflau 5 persoane. Toate persoanele aflate în autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri, fiind asistate la fața locului de echipajele SMURD și SAJ. Sunt conștiente și cooperante.

În tren se află în jur de 40 de persoane, nefiind rănită niciuna dintre acestea. Pompierii acționează pentru îndepărtarea autoturismului de pe șine, astfel încât trenul să își poată continua deplasarea”, anunță ISU Prahova.

Sursa foto: ISU Prahova