La mai puțin de 24 de ore de la incendiul care a afectat stația de epurare de la Măgurele, care nici nu fusese dată în folosință, apar acuzații grave cu privire la eveniment. După vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, autoritățile locale suspectează că focul ar fi fost pus de o „mână criminală”. Potrivit reprezentanților Primăriei, pagubele se ridică la peste jumătate de milion de euro.
***************************************************
UPDATE
Cine este suspectul anchetat cu privire la incendiul izbucnit ieri noapte, la stație de epurare
***************************************************
UPDATE
„Pompierii stabilesc cauza probabilă de incendiu, adică un cumul de împrejurări care ar fi putut să determine producerea unui incendiu. Cercetările amănunțite pentru stabilirea cauzei de incendiu se efectuează de către autoritățile abilitate, fiind analizate toate împrejurările care ar fi putut conduce la producerea unui astfel de eveniment”, au precizat reprezentanții ISU Prahova, miercuri, cu privire la incendiul de azi-noapte, de la Măgurele.
***************************************************
„O mână criminală ne-a provocat pagube de peste 500.000 de euro.
În noaptea de 18.06.2025, în jurul orei 02:00, un apel la 112 anunța un incendiu devastator la stația noastră de epurare. În urma intervenției rapide a pompierilor, flăcările au fost stinse, însă pagubele sunt uriașe.
Din primele cercetări interne, s-a descoperit că în jurul orei 00:00, un individ a încercat în mod repetat să pătrundă în incintă. Acesta avea asupra sa obiecte inflamabile, indicii clare ale unei intenții criminale.
Acțiunile acestui individ ne-au adus un prejudiciu estimat la peste 500.000 EUR, afectând grav funcționarea serviciilor noastre”, au transmis, miercuri, reprezentanții Primăriei, într-un comunicat de presă.
Aceștia au publicat inclusiv imagini surprinse azi-noapte, de camerele de supraveghere. Totodată, autoritățile locale lansează un apel la autorități, „pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanei responsabile”, dar și la cetățeni, să ofere eventualele indicii sau informații pe care le au și care ar putea ajuta în cadrul anchetei.
„Ne exprimăm recunoștința față de echipele de intervenție”, adaugă reprezentanții Primăriei.
Incendiu pe raza comunei Măgurele, în satul Iazu. A fost afectată noua stație de epurare
Incendiul a izbucnit azi-noapte, la stația de epurare construită cu fonduri din PNDL II. Obiectivul nu era dat în folosință deocamdată.
Într-o informare cu privire la acest eveniment, ISU Prahova indica, azi-dimineață, drept cauză probabilă, efectului termic al curentului electric, de la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Sursa foto: Primăria Măgurele, ISU Prahova