Mai multe echipaje ale Poliției Locale și ale Secției 4 de Poliție au intervenit la căminul social din Rafinorilor în urma unui scandal în care ar fi fost implicate mai multe persoane. La fața locului a fost găsită o persoană rănită, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc duminică după-amiază.
„În jurul orei 16.30, în urma unei sesizări primite prin Dispeceratul Poliției Locale Ploiești, echipajul de la Serviciul Intervenție Rapidă, împreună cu două patrule din cadrul Serviciului Ordine Publică, a intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între mai multe persoane în fața căminului social situat pe strada Rafinorilor.
Polițiștii locali au legitimat șase persoane, dintre care două au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 500 lei fiecare, conform prevederilor art. 2, pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Pentru o persoană găsită căzută la sol a fost solicitat un echipaj medical, aceasta primind îngrijiri de specialitate.
La fața locului au acționat polițiști locali, în cooperare cu lucrători ai Secției nr. 4 Poliție.
Totodată, s-a procedat la verificarea incintei imobilului social, însă persoana bănuită de agresiune nu a fost găsită în zonă, cercetările fiind continuate de polițiștii Secției nr. 4 Poliție”, au menționat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.
A fost iar scandal în Ploiești. Unul dintre tinerii implicați ar fi fost drogat
Sursa foto: Poliția Locală Ploiești


