Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi și ai Detașamentului Câmpina au acționat în urmă cu puțin timp pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament din orașul Băicoi, strada Republicii.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Incendiul s-a manifestat în interiorul unui apartament situat la etajul 1, pe o suprafață de cca. 50 mp, la mobilier și materiale textile. Concomitent cu acțiunea pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au intervenit pentru evacuarea locatarilor (verificarea tuturor apartamentelor din bloc) și pentru evacuarea fumului. 8 persoane s-au autoevacuat și alte 4 au fost evacuate de pompieri.
Nu sunt înregistrate victime.
În acest moment, incendiul este lichidat.
Incendiu la Bărcănești, la intrarea pe A3 București - Ploiești. Arde un camion încărcat cu deșeuri
ISU PRAHOVA