FOTO | Încă un incendiu la o ghenă din vestul Ploieştiului. A fost nevoie de intervenţia pompierilor

incendiu ghene domnisori vornicei padina arnauti ploiesti

Un incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, la o platformă de deşeuri situată în zona de vest a municipiului Ploieşti. Primele speculaţii sunt că focul a fost pus. Nu este primul caz când gunoaiele de pe sau din jurul platformelor gospodăreşti din municipiu sunt incendiate.

Incendiul de marţi a izbucnit în jurul orei 17.30, la platforma de deşeuri din cvartalul de blocuri delimitat de străzile Domnişori, Padina, Vornicei şi Arnăuţi. Pompierii au fost chemaţi de martori, iar oamenii care locuiesc în vecinătate au mutat maşinile care erau parcate în apropierea ghenei. În zonă a sosit şi o ambulanţă SMURD, pentru orice eventualitate, dar şi o patrulă mixtă de poliţişti şi jandarmi.

Au ars doar gunoaiele aflate pe jos, la marginea platformei, fără să fi fost afectate pubelele din interior.

Nu este nici pe departe primul incident de acest gen semnalat în ultimele săptămâni. Acum câteva zile, o ploieşteancă publica o înregistrare cu ghenele de pe strada Tribunei, nu departe de cele de pe Vornicei, reclamând că era a treia oară când gunoaiele de acolo erau incendiate.