Suspecte de furt prinse cu ajutorul unui jandarm aflat în timpul liber

jandarm furt supermarket suspecte ploiești

Un jandarm al Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești a intervenit miercuri în sprijinul unui agent de pază de la un supermarket din vestul orașului, pentru prinderea a trei femei suspectate de furt din magazin.

Jandarmul observat agitația agentului de pază care încerca să oprească trei femei ce ar fi părăsit magazinul fără a achita toate bunurile.

„Două dintre suspecte au fost interceptate imediat și conduse înapoi în incinta centrului comercial, unde au fost lăsate sub supravegherea personalului de securitate. Jandarmul a pornit apoi în urmărirea celei de-a treia femei, pe care a reușit să o prindă la aproximativ 200 de metri de locul incidentului și să o aducă înapoi la magazin”, au relatat reprezentanții IJJ Prahova.

Suspectele și actele de sesizare penală au fost predate polițiștilor, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești