Horațiu Potra a fost adus în țară. Precizările Poliției și ale Ministerului Justiției

horațiu potra trimis în judecată

Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia au fost aduși în țară la două luni după ce au fost găsiți și reținuți în Dubai. Aceștia erau urmăriți încă din primăvară, iar în septembrie au fost trimiși în judecată în dosarul lui Călin Georgescu, în dosarul privind acțiuni contra ordinii constituţionale.

La data de 20 noiembrie 2025, o escortă a Poliției Române a adus în țară 3 persoane, urmărite internațional, pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă.

Astfel, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 55 de ani, din județul Sibiu, urmărit internațional pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive. Acesta a fost adus din Emiratele Arabe Unite, având emis pe numele său, de către Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală, un mandat de arestare preventivă.

De asemenea, au fost aduși în țară alți doi bărbați, de 19 și 31 de ani, ambii din județul Sibiu, urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, având emise pe numele acestora mandate de arestare preventivă.

Persoanele în cauză urmează a fi introduse în unități de Arest, în vederea executării mandatelor”, a anunțar Poliția Română.

Într-un alt comunicat, Ministerul Justiției a confirmat identitatea inculpaților:

„Cetățenii români Horațiu Potra, Alexandru Cosmin Potra și Dorian Potra au fost aduși pe teritoriul național, urmare a finalizării cu succes a procedurii de extrădare.

Cetățenii români sus-menționați au fost predați, urmare a demersurilor realizate de Ministerul român al Justiției, într-un timp record și datorită bunei cooperări cu omologii emiratezi.

De asemenea, mulțumim și misiunii diplomatice a României la Abu Dhabi, precum și colegilor din Poliția Română, care au adus în țară persoanele solicitate.

Horațiu Potra, fiul și nepotul său sunt trimiși în judecată în dosarul lui Călin georgescu, pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și nerespectarea regimului armelor și materiilor explozive.

Sursa foto: captură video Știrile ProTv