Incendiu cu victimă, duminică, într-o gospodărie din Slănic

incendiu slănic victimă

Un incendiu izbucnit la o gospodărie de pe Calea Ploiești, din orașul Slănic, s-a soldat cu rănirea unei persoane. Victima are arsuri pe aproape o treime din suprafața corpului.

„Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost mobilizate o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Slănic și alte două autospeciale de stingere de la Detașamentul Vălenii de Munte, precum și un echipaj SMURD de la Punctul de Lucru Lipănești. 

Incendiul se manifestă la nivelul unei anexe gospodărești, pe o suprafață totală de cca. 100 mp.

Din nefericire, evenimentul a fost soldat si cu o victimă, un bărbat în vârstă de 57 ani, care prezintă arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corporală (față și membre superioare) și la nivelul căilor aeriene. Victima se află în stare de conștiență, a fost asistată la fața locului și, ulterior, a fost preluată de către un echipaj SAJ Prahova și este transportată la spital”, a informat ISU Prahova.

Pompierii continuă să lucreze pentru lichidarea incendiului. Focul a fost localizat.

Foto cu caracter ilustrativ