După ore bune de la aprindere, incendiul de la Ariceștii Rahtivani încă ardea. Incidentul de lângă Ploiești a intrat și în atenția comisarilor de la Garda de Mediu.
„Un incendiu de amploare a izbucnit la un operator economic care desfășoară activități de valorificare a deșeurilor nepericuloase, situat pe raza comunei Ariceștii Rahtivani, județul Prahova.
Din primele informații de la fața locului, incendiul s-a manifestat pe platforma de depozitare a deșeurilor nepericuloase, pe o suprafață extinsă, cu flacără deschisă și degajare masivă de fum caracteristic. În acest moment, incendiul nu este lichidat – arde cu flacără deschisă, iar echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență acționează în continuare cu autospecialele din dotare pentru localizarea și stingerea incendiului”, au anunțat reprezentanții Comisariatului Județean prahova în jurul orei 21.30.
Comisarii au solicitat sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, care monitorizează calitatea aerului în zonă prin intermediul laboratorului mobil, analizând indicatorii specifici, iar ca măsură de siguranță pentru populație a fost emis un mesaj RO-ALERT.
VIDEO 🎦 Incendiu de amploare la o firmă din Ariceștii Rahtivani. Autoritățile emit mesaj RO-ALERT
„Garda de Mediu a demarat un control la operatorul în cauză, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului și a posibilelor încălcări ale legislației de mediu. Concluziile vor fi comunicate public la finalizarea verificărilor”, a mai transmis sursa citată.
Sursa foto: Garda de Mediu Prahova


