Mai multe echipaje de pompieri acționează, marți după-amiază, la Albești-Paleologu, în urma unui incendiu izbucnit la o hală. Echipajele de urgență fac eforturi uriașe ca focul să nu ajungă în zona în care sunt depozitați sacii cu azotat de amoniu.
„Pompierii militari prahoveni acționează, în aceste momente, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o hală de pe raza localității Albești Paleologu. Din primele informații primite până în acest moment, este vorba despre o hală în care își desfășoară activitatea un atelier auto, iar o altă parte a acesteia este destinată depozitării unor saci cu azotat de amoniu (aproximativ 50 tone)”, a anunțat ISU Prahova.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Mizil, al Gărzii de Intervenție Urlați și al Detașamentelor 1 și 2 Ploiești, în total aflându-se acolo 5 autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD.
„Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 mp, pompierii depunând eforturi pentru localizarea incendiului și împiedicarea propagării spre zona depozitului în care se află sacii cu azotat. Se acționează permanent pentru răcirea zonei depozitului”, menționează reprezentanții ISU.
La temperaturi mari, în cazul acestei substanțe apare pericolul de explozie.
Până în acest moment nu au fost înregistrate victime.
UPDATE. Traficul pe DN1D a fost oprit.
„Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează participanții la trafic cu privire la instituirea unor restricții temporare de trafic pe Drumul Național 1D, în comuna Albești Paleologu.
Din primele informații obținute în urma unui apel primit prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, rezultă că la o hală situată în comuna Albești Paleologu, în zona din proximitatea drumului național, se manifestă un incendiu.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor!”, a anunțat IJP Prahova.
UPDATE ora 13.40 - Incendiul a fost localizat, anunță ISU Prahova.
UPDATE ora 14.10 - Traficul rutier a fost reluat în condiții normale.
UPDATE ora 14.51 - ISU Prahova anunță că incendiul a fost lichidat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii vor continua să lucreze pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și, ulterior, vor stabili cauza probabilă a evenimentului.
UPDATE. VIDEO 🎦 Accident grav, urmat de incendiu, pe DN1, în zona Băicoi. Șoferul a murit în mașina care a luat foc
Sursa imagini: ISU Prahova


