Incendiu izbucnit la o locuință din Văleni – Dâmbovița

Incendiu

Noaptea trecută, în jurul orei 03:22, pompierii dâmbovițeni au intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Văleni-Dâmbovița.

La fața locului au intervenit de la Garda de Intervenție Voinești două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar de la Detașamentul de Pompieri Târgoviște o autospecială de stingere.

Potrivit ISU Dâmbovița, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați.

În urma incendiului nu au fost înregistrate victime.

 

 

Sursă foto ISU Dâmbovița