Incident revoltător în centrul Ploieștiului, joi dimineață. Un bărbat dezbrăcat ar fi încercat să atingă o trecătoare, făcând gesturi obscene

Incident revoltător în centrul Ploieștiului, joi dimineață. Un bărbat dezbrăcat ar fi încercat să atingă o trecătoare, făcând gesturi obscene

Jandarmii ploieșteni au intervenit, joi dimineață, în zona centrală a Ploieștiului, în urma sesizării venite din partea unei femei, care a reclamat că un individ s-a dezbrăcat în fața ei, a început să facă gesturi obscene și ar fi încercat să o atingă.

Totul s-ar fi întâmplat în zona blocului "7 Etaje", la intersecția străzilor Republicii și Gheorghe Lazăr.

Jandarmii trimişi la fața locului l-au căutat pe bărbat, pe baza descrierii făcute de reclamată, depistându-l pe individul de 47 de ani în câteva minute, în zona Parcului Nichita Stănescu.

IJJ Prahova a anunțat că în cauză au fost întocmite acte de sesizare pentru comiterea infracțiunii de "ultraj contra bunelor moravuri”. Bărbatul acuzat  și documentele întocmite de jandarmi au ajuns la organele de urmărire penală, care au preluat cercetările în acest caz.

Sursa foto: IJJ Prahova

 

Image
Image
Image
Image