Alerta a venit în urmă cu scurt timp, de pe strada Petrochimiștilor, aflată în cartierul Mihai Bravu. Oamenii care au sunat la 112 au crezut că este vorba despre un incendiu, dar se pare că ar fi vorba doar despre o cratiță uitată pe foc. Îîn imobil, salvatorii au găsit o victimă în stare de inconștiență, iar la fața locului a fost început deja protocolul de resuscitare.
************************************************
UPDATE
În ciuda eforturilor depuse de salvatori, victima, un bărbat de 76 de ani, a decedat.
************************************************
„Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost solicitați să intervină, în urma cu puțin timp, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Ploiești, pe strada Petrochimiștilor.
La fața locului au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, se înregistrau degajări de fum la nivelul unui apartament situat la etajul a treilea, iar vecinii au informat forțele de intervenție cu privire la faptul că în interior este posibil sa fie surprinsă o persoană. Pompierii au reușit să pătrundă în apartamentul inundat cu fum, unde au găsit o persoană aflată în stare de inconștiență. Aceasta a fost extrasă în cel mai scurt timp și predată echipajului SMURD, fiind început protocolul de resuscitare. La fața locului se deplasează și o ambulanță SMURD - Terapie Intensivă Mobilă, cu medic”, a informati ISU Prahova.
UPDATE. VIDEO🎦Incendiu într-un apartament situat într-un bloc pe strada strada Mihai Bravu din Ploiești
Nu s-a impus evacuarea locatarilor din bloc, casa scării nefiind inundată cu fumul provenit, se pare, de la o cratiță uitată pe aragaz.
Foto cu caracter ilustrativ